Satul, tradiţiile şi dascălul

Înv. Ana Hanganu
Şcoala cu cls. I-VIII Hăghiac,
Dofteana-Bacău

        Satul a fost pentru mine cel mai scump loc de pe pământ.Cum putea fi oare altfel dacă aici m-am născut, aici am crescut, aici m-am căsătorit şi tot aici îmi desfăşor activitatea de câţiva ani....buni...!Am văzut că satul este ,,locul unde s-a născut veşnicia’’(Lucian Blaga), locul care a însemnat motiv de inspiraţie pentru  multe personalităţi din lumea literaturii, a muzicii. (Creangă- Amintiri din copilărie, Ciprian Porumbescu –Balada, George Enescu –Rapsodiile române). Am văzut că nu a fost poet român care să nu fi  prezentat în scrierile lor o frântură măcar despre SAT.Am încercat să cunosc acestui sat ,,Tradiţiile şi obiceiurile’’pentru că voiam să-mi cunosc bine rădăcinile, iar lucrând cu copiii voiam ca şi aceştia să le cunoască pentru că numai aşa am considerat că se vor fi transmite mai departe.   În cadrul activităţilor extracurriculare apoi la orele de opţional  am  adus la cunoşţinţă elevilor cântecele vechi,dansurile şi obiceiurile .
          Bărbaţii satului au fost preocupaţi de ,,cărăuşie’’plecau lunea la pădure şi se mai întorceau sâmbăta. Femeile rămâneau singure prilej de întâlnire a acestora la ,,şezătoare’’. În fiecare seară  de lunea până vinerea inclusiv femeile se adunau seara pe rând la câte o casă cu lucrul . Aici unele torceau lâna, altele coseau ştergare de împodobit locuinţele,cămăşi de purtat în zile de sărbătoare,împleteau ciorapi,urzeau lâna pentru ţesut covoare sau ţeseau pânză, covoare, scoarţe ,preşuri ,sumane .Aici se spuneau glume se cântau cântece  sau se aflau ştirile importante din sat.Duminica sau în alte zile de sărbători cum ar fi;Paştele, Lăsatul secului, Izvorul  tămăduirii,
Sânzienele, după slujba de la biserică, se adunau la o răspântie de drumuri
Flăcăi, fete, tineri însurăţei lăutari şi se încingeau jocuri ce răsunau în tot satul.Bunicul meu David Vasilică fraţii acestuia Lazăr Vasilică şi Gheorghe Vasilică erau adevăraţi ,,rapsozi ai satului’’ şi din povestirile lor am aflat lucruri interesante. Hora totdeauna era însoţită de strigături. Cel care conducea jocul prelua şi comenzile. La prima comandă  era numită o pereche care juca în mijlocul cercului ,la următoarea comandă băiatul trecea în cerc în locul altui băiat ales de fata care rămânea în mijlocul cercului şi tot aşa   până ce lăutarii începeau sârba (jocuri  cu ritm rapid la care nu rezistau  toate fetele ci mai mult băieţii) Urmau şi alte dansuri,,De doi’’,,Muşamaua’’ şi dansuri de forţă ,,Hangul’’, ,,Corăgheasca’’. De multe ori la Horă ,strigăturile erau adresate fetelor leneşe sau  a celor bogate şi pretenţioase.
Se alegea şi ,,Regina jocului’’ un fel de MISS al zilelor noastre prin  trimiterea unor ilustrate de către băieţi fetelor. Cine primea mai multe ilustrate era aleasă regină. Spre seară se bîntorceau cu toţii acasă obosiţi,dar mulţumiţi că au petrecut o zi de pomină. Niciodată nu se organizau jocuri în POSTUL MARE  adică de la lăsatul secului până la PAŞTE. Săptămâna mare (de la Florii la PAŞTE era sfântă pentru sătenii mei. Se mergea în fiecare seară la deniile de la biserică oamenii pe stradă aveau o figură smerită,un chip luminos, se vorbeau doar cuvinte cuviincioase nu erau certuri, iar seara de înviere avea o semnificaţie cu total specială .Păstrez în memorie cu drag şi nostalgie o astfel de seară de când eram copil şi cut să întâlnesc acum. În zilele noastre o astfel de seară .....dar......nu mai găsesc .   La biserică se aduna lume foarte multă: bătrâni,tineri din sat ,tineri reîntorşi de la studii,  tineri stabiliţi în alte locuri şi veniţi la părinţi de sărbători, dar cu atât respect faţă de semenii lor încât păşeau cu răbdare şi linişte să ,,IA LUMINĂ’’când preotul ieşea în faţa Sf. Altar . Ieşeam cu toţii afară să înconjurăm biserica cântând,, Hristos a înviat’’ cu lumânările  aprinse într-o atmosferă pe care nu pot să o descriu în cuvinte.Aveau feţele lipsite de orice grijă. Mi-aş dori să văd din nou  în această perioadă aceeaşi atmosferă care era odată.... mai ales acum  în această primăvară care a început să-şi intre în drepturi de la 1 Martie.  Se apropie Paştele, tinerii plecaţi departe se vor întoarce la casele părinteşti să fie aproape de cei dragi, dar oare  unde vor mai întâlni ,,Hora satului’’?  Încerc să aduc la cunoştinţă copiilor ,,Tradiţiile’’ satului care erau specifice fiecărui anotimp ,folclorul specific, această fântână cu apă vie în care regăsim valorile  morale şi spirituale ale neamului nostru.                                                                                                                    Învăţătorul este persoana cea mai potrivită care poate aduce la cunoştinţă copiilor elemente ale folclorului doftenean  pentru a fi cunoscut şi transmis mai departe.
     Este un privilegiu să fii dascăl în satul unde te-ai născut . Dacă veşnicia s-a născut la sat,consider că se impune ,,reîntoarcerea la obârşii’’, la doine ,la balade, la frumuseţea poveştilor bunicilor noştri,la înţelepciunea pe care bătrânii satului ne-au păstrat-o cu trudă de-a lungul vremurilor.