http://www.dofteana.ro/forum/ Sun, 20 May 2012 03:16:50 +0000 MyBB http://www.dofteana.ro/forum/thread-181.html Thu, 21 Jul 2011 01:22:53 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-181.html http://www.dofteana.ro/forum/thread-179.html Sun, 03 Jul 2011 16:24:50 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-179.html http://www.dofteana.ro/forum/thread-178.html Sun, 03 Jul 2011 16:24:13 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-178.html http://www.dofteana.ro/forum/thread-177.html Sun, 03 Jul 2011 16:23:27 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-177.html http://www.dofteana.ro/forum/thread-93.html Tue, 12 Apr 2011 02:39:36 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-93.html http://www.dofteana.ro/club-literar.php

Am deschis o noua sectiune pe site cu scopul dedicat ca tinerii dofteneni ce au talent literar sa poata sa isi publice creatiile.
Va astept ]]> http://www.dofteana.ro/club-literar.php

Am deschis o noua sectiune pe site cu scopul dedicat ca tinerii dofteneni ce au talent literar sa poata sa isi publice creatiile.
Va astept ]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-92.html Mon, 11 Apr 2011 17:35:42 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-92.html

Acum 21 de ani, glasul unui popor a strigat „Libertate!” și a primit-o. Azi, aceeași oameni par a fi uitat toate chinurile și suferințele, toate deznădejdile și nedreptățile vechiului regim. Ei văd, acum, doar falsa „egalitate” pe care o cultiva comunismul și își regretă decizia de a fi ales libertatea în favoarea acelei „egalități”. Căci nici vremurile grele prin care trecem, nici grija zilei de mâine, nici scumpirile, nici salariile mici sau șomajul nu sunt motivele reale ale privirilor întoarse către trecut. Ele pot fi, cel mult, modalitățile concrete de expansiune ale motivului, corpul-gazdă al virusului. E adevărat, sunt punctate câteva din cele mai defectuoase cauze care pot apărea în acest sistem, aparent democratic. Însă, nostalgicii știu, fără să realizeze, că democrația este un mit, că ea încearcă să reunească două principii care, în realitate, nu conviețuiesc: libertatea și egalitatea.

Cea mai concludentă dovadă o reprezintă istoria: de-a lungul timpului au existat state sau popoare care au stăpânit și altele care au fost stăpânite. În cele care stăpâneau exista libertate, dar nu egalitate între membrii unei societăți ierarhizate și bazate pe privilegiile claselor superioare, pe când cele stăpânite, deci implicit nelibere, trăiau sub jugul aceleiași crunte egalități – robia. Se știe că oamenii doresc ceea ce nu au. Dar, între egalitate și libertate, se pare că prima este mai râvnită. Așa, s-ar putea explica vag de ce societatea românească este alcătuită dintr-o sumedenie de Farfuridi și Brânzovenescu, pe care nu-i interesează trădarea, ci faptul că sunt lăsați pe dinafară: „trădare să fie, dar s-o știm și noi!”. Oamenii doreau în timpul comunismului libertatea, neștiind că odată cu ea vor pierde „aparenta egalitate”: „pe atunci toată lumea avea slujbă, toți aveam ce îmbuca.”

Și tocmai asta nu vor să piardă oamenii: egalitatea, chiar cu prețul libertății lor. Fiindcă s-au confruntat prea repede cu un nou sistem pentru care nu erau pregătiți: capitalismul, în care nu e de ajuns să fii „descurcăreț” pentru a reuși, „să completezi” întregul cu resturi. Fiindcă au fost puși în fața unei modernizări instante când mentalitatea lor încă forfotea de ideile comuniste implementate adânc, tradiționale, refractare la tot ceea ce înseamnă inovație. Fiindcă s-au obișnuit prea mult să trăiască și dintr-o dată au fost nevoiți să supraviețuiască. În fine, pentru că mulți au reușit, dar cei mai mulți nu au putut să se adapteze în noul climat. Se simt străini în țara lor, iar conducerea i-a înstrăinat și mai tare, neajutându-i în niciun fel. Poate că cea mai vinovată este ea, deoarece a lăsat drum liber nostalgiei.

Ne-am obișnuit să fim „privitori peste umăr” și de aceea nu putem face un pas fără să ne împiedicăm. Trăim din iluzii. În magazine, alimentele sunt prea scumpe. Ne amintim că e iarnă și mai tragem o înjurătură zdravănă împotriva „ticăloșilor care nu fac nimic pentru țară”. Dar noi ce facem? Bătătorim terenul propriilor noastre greșeli și parcă le-am face din nou, mai cu spor. Refuzăm să învățăm. Și ce mai carte se făcea pe vremuri! Români, nu puteți trăi realitatea visând... Să sperăm că ne vom trezi!



Articol semnat de Popa Ana Gabriela (subsemnata),
clasa a X-a, C.N. „Dimitrie Cantemir”
și apărut în ziarul ONEȘTI EXPRES
Joi, 3 februarie 2011

---

imi place noul look al site-ului]]>

Acum 21 de ani, glasul unui popor a strigat „Libertate!” și a primit-o. Azi, aceeași oameni par a fi uitat toate chinurile și suferințele, toate deznădejdile și nedreptățile vechiului regim. Ei văd, acum, doar falsa „egalitate” pe care o cultiva comunismul și își regretă decizia de a fi ales libertatea în favoarea acelei „egalități”. Căci nici vremurile grele prin care trecem, nici grija zilei de mâine, nici scumpirile, nici salariile mici sau șomajul nu sunt motivele reale ale privirilor întoarse către trecut. Ele pot fi, cel mult, modalitățile concrete de expansiune ale motivului, corpul-gazdă al virusului. E adevărat, sunt punctate câteva din cele mai defectuoase cauze care pot apărea în acest sistem, aparent democratic. Însă, nostalgicii știu, fără să realizeze, că democrația este un mit, că ea încearcă să reunească două principii care, în realitate, nu conviețuiesc: libertatea și egalitatea.

Cea mai concludentă dovadă o reprezintă istoria: de-a lungul timpului au existat state sau popoare care au stăpânit și altele care au fost stăpânite. În cele care stăpâneau exista libertate, dar nu egalitate între membrii unei societăți ierarhizate și bazate pe privilegiile claselor superioare, pe când cele stăpânite, deci implicit nelibere, trăiau sub jugul aceleiași crunte egalități – robia. Se știe că oamenii doresc ceea ce nu au. Dar, între egalitate și libertate, se pare că prima este mai râvnită. Așa, s-ar putea explica vag de ce societatea românească este alcătuită dintr-o sumedenie de Farfuridi și Brânzovenescu, pe care nu-i interesează trădarea, ci faptul că sunt lăsați pe dinafară: „trădare să fie, dar s-o știm și noi!”. Oamenii doreau în timpul comunismului libertatea, neștiind că odată cu ea vor pierde „aparenta egalitate”: „pe atunci toată lumea avea slujbă, toți aveam ce îmbuca.”

Și tocmai asta nu vor să piardă oamenii: egalitatea, chiar cu prețul libertății lor. Fiindcă s-au confruntat prea repede cu un nou sistem pentru care nu erau pregătiți: capitalismul, în care nu e de ajuns să fii „descurcăreț” pentru a reuși, „să completezi” întregul cu resturi. Fiindcă au fost puși în fața unei modernizări instante când mentalitatea lor încă forfotea de ideile comuniste implementate adânc, tradiționale, refractare la tot ceea ce înseamnă inovație. Fiindcă s-au obișnuit prea mult să trăiască și dintr-o dată au fost nevoiți să supraviețuiască. În fine, pentru că mulți au reușit, dar cei mai mulți nu au putut să se adapteze în noul climat. Se simt străini în țara lor, iar conducerea i-a înstrăinat și mai tare, neajutându-i în niciun fel. Poate că cea mai vinovată este ea, deoarece a lăsat drum liber nostalgiei.

Ne-am obișnuit să fim „privitori peste umăr” și de aceea nu putem face un pas fără să ne împiedicăm. Trăim din iluzii. În magazine, alimentele sunt prea scumpe. Ne amintim că e iarnă și mai tragem o înjurătură zdravănă împotriva „ticăloșilor care nu fac nimic pentru țară”. Dar noi ce facem? Bătătorim terenul propriilor noastre greșeli și parcă le-am face din nou, mai cu spor. Refuzăm să învățăm. Și ce mai carte se făcea pe vremuri! Români, nu puteți trăi realitatea visând... Să sperăm că ne vom trezi!



Articol semnat de Popa Ana Gabriela (subsemnata),
clasa a X-a, C.N. „Dimitrie Cantemir”
și apărut în ziarul ONEȘTI EXPRES
Joi, 3 februarie 2011

---

imi place noul look al site-ului]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-86.html Mon, 11 Oct 2010 22:52:53 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-86.html http://www.dofteana.ro/forum/thread-80.html Wed, 30 Jun 2010 16:21:50 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-80.html
Într-o epocã a romanelor comerciale, care se citesc pe nerãsuflate, dar care nu te îmbogãþesc spiritual, cãrþile de valoare par niºte uºi cu lacãte ruginite. Doar o minimã colecþie de cunoºtinþe nu pare de ajuns pentru a digera ºi descrierile lui Dreiser. Desigur, acþiunea este fluidã. Firul narativ curge, povestea este lesne de înþeles. Totuºi, multã lume evitã descrierile, apelând la "cititul pe diagonalã". În realitate, ele sunt pasaje de meditaþie filosoficã. Substratul þine de o analizã amãnunþitã asupra caracterelor umane ale acelei epoci.

Caroline Meeber, fatã sãrmanã de la þarã (Columbia City, America), înfruntã la doar 18 ani viaþa la oraº, având cu ea doar o traistã cu vise ºi dorinþe. Destinaþia ei este Chicago, al doilea oraº ca importanþã dupã New York. Se duce sã-ºi gãseascã o slujbã, stând cu chirie la sora mai mare, Minnie Hanson, cu soþ ºi copii, din Van Bureen Street. Acþiunea se petrece începând cu august 1889. Acest an este un indiciu important ce determinã caracteristicile ºi moravurile societãþii epocii. <strong>"În 1889, Chicago avea acele perspective specifice de creºtere care justificau asemenea cãlãtorii aventuroase chiar din partea unor fete tinere. Condiþiile comerciale favorabile - în continuã dezvoltare - îi dãdeau o faimã larg rãspânditã, fãcând din el un uriaº magnet. Era un oraº de peste cinci sute de mii de locuitori, cu ambiþiile, îndrãzneala ºi activitatea unei metropole de un milion de locuitori. Pretutindeni se auzea zgomotul ciocanului pe cale sã înalþe clãdiri noi. Industrii mari se stabileau în oraº. Marile companii de cale feratã, liniile de tramvai se extinseserã..." </strong>.
Pe tren înspre Chicago, Carrie îl întâlneºte pe Drouet, voiajor comercial de profesie, un tânãr galant, simpatic, sociabil, cuceritor, nu neapãrat tipul intelectualului. Mai degrabã, spiritual ºi egocentric. Starea de fericire pe care i-o insuflã tânãrul se topeºte treptat în atmosfera austerã a familiei surorii ei. Spiritul ei libertin, deschis spre distracþiile ºi tentaþiile oraºului este înfrânat cu brutalitate de neînþelegerea acestor oameni pentru risipã. Ei trãiesc într-o lume a muncii, a programului ºi a veºnicei rezerve, total opuse caracterului spontan al lui Carrie.

Spiritul analizator al lui Dreiser pãtrunde în adâncimile acestor lumi: Drouet era <strong>"tipul voiajorului comercial, categorie care începuse sã fie poreclitã în argoul epocii: "pisãlog". I se mai adaugã ºi "craidon", epitet rãspândit pe la 1880 ºi care evoca perfect tipul bãrbatului ce cãuta sã stârneascã, prin îmbrãcãminte sau purtãri, admiraþia tinerelor femei sensibile." </strong>Nu va fi deci de mirare cã acest gentilom, cavaler al Vestului, va "cuceri (temporar)" inima fetei cu doar 10 dolari ce i-au rãscumpãrat primele nevoi resimþite la odiosul loc de muncã al clasei inferioare (se angajase într-o fabricã de confecþionat pantofi bãrbãteºti, femeile lucrau laolaltã cu bãrbaþii, limbajul lor colorat ºi agresiv, gesturile ca piºcãturi sau ocheade o ofensau pe Carrie, reprezentantã a clasei mijlocii care nu cunoscuse în inocenþa ei de la þarã un astfel de comportament orãºãnesc), ºi va fugi din casa surorii sale, unde simþi <strong>"cã viaþa curgea fãrã vlagã, sãrãcãcioasã ºi mãrginitã...".</strong>


Hurstwood, o altã figurã proeminentã a romanului, este tipul omului bun la toate, iubit de toþi ºi invidiat în aceeaºi mãsurã. Funcþia de director îi oferea o avere considerabilã. Caracterul sãu sensibil la detalii, atât în ceea ce privea gãtirea sa personalã, purta haine care plãceau ochiului, cât ºi cu privire la cele mai noi evenimente mondene sau vieþile private ale amicilor îi conferea siguranþa unui viitor inatacabil<strong>. "ªtia sã facã impresie bunã. Avea o scarã subtil gradatã de cordialitate ºi prietenie. Era plin de tact profesional. Într-un cuvânt era un exemplar cît se poate de acceptabil din marea clasã superioarã americanã, întâia treaptã sub cei extrem de bogaþi..." </strong>Hurstwood ºi Drouet se înþelegeau în mãsura în care acest voiajor comercial era inteligent, dar îndeajuns de dedesubtul inteligenþei directorului pentru ca acesta din urmã sã-ºi menþinã prietenia fãrã a se simþi lezat de superioritatea altcuiva, iar voiajorul în mãsura în care se simþea plin de gratitudine faþã de atenþia pe care i-o acorda acest gentilom din lumea bunã.

Dreiser dovedeºte în acest roman circularitatea viciului zeilor olimpieni: Hurstwood, un idol, aproape un zeu, cu o viaþã similarã perfecþiunii cade în capcana dragostei, în seara când invitat de Drouet la cinã o cunoaºte pe frumoasa Carrie, recomandatã ca "soþia domnului", deºi nu s-au cãsãtorit, Carrie a rãmas alãturi de salvatorul ei mai mult din recunoºtinþã faþã de bunãtatea de care dãduse dovadã, de a o culege de pe strãzile sãrãciei ºi vulgaritãþii, ea îºi transformase frumuseþea naturalã într-o armã, utilizându-ºi timpul liber pentru a se interesa de micile secrete femeieºti. Cunoscându-l pe Hurstwood, ºi comparându-l cu Drouet, în mintea ei s-a nãscut o nouã treaptã dupã care inima ei tânjea, superioritatea unei stele mai luminoase o lãsa în umbra pe cea mai puþin strãlucitoare.

Romanþa celor doi se naºte din nevoia inimii de a avea ce nu deþine, amândoi se îndreaptã spre idealul lor de frumuseþe, cãutând ceea ce nu vor gãsi niciodatã. Escapadele lor nu rãmân nesemnalate mult timp, soldându-se pe de o parte cu pãrãsirea ºi divorþul, se ajunge în punctul decãderii, o decãdere fãrã stavile, fãrã opreliºti, într-o genune care nu mai are capãt. Furtul banilor companiei Moy &amp; Fitzgerald, fuga la Detroit, Montreal, în fine la New York, greva funcþionarilor de la tramvaie, mizeria, negãsirea unui loc de muncã, toate duc la un final tragic: sinuciderea lui Hurstwood. Carrie pe de altã parte se debaraseazã de el ºi urmãreºte un nou vis, devine un fluture al teatrului, recunoscutã ºi apreciatã, dar nici aici ea nu va gãsi ce cautã...

<strong>"</strong><strong>O, Carrie, Carrie! O, strãduinþi oarbe ale inimii omeneºti! Înainte, înainte, încotro nãzuieºte inima ºi încotro o cãlãuzeºte frumuseþea, într-acolo se îndreaptã. Aflã darã cã tu una nu vei cunoaºte îmbuibarea ºi nici mulþumirea. Lîngã fereastrã, visând, în balansoarul tãu, îþi vei urmãri dorurile, în singurãtate. Lîngã fereastrã, în balansoarul tãu, visa-vei o fericire pe care poate niciodatã nu o vei simþi."</strong>
<p>O carte pe care v-o recomand cu drag. O carte care meritã cititã!</p>]]>
Într-o epocã a romanelor comerciale, care se citesc pe nerãsuflate, dar care nu te îmbogãþesc spiritual, cãrþile de valoare par niºte uºi cu lacãte ruginite. Doar o minimã colecþie de cunoºtinþe nu pare de ajuns pentru a digera ºi descrierile lui Dreiser. Desigur, acþiunea este fluidã. Firul narativ curge, povestea este lesne de înþeles. Totuºi, multã lume evitã descrierile, apelând la "cititul pe diagonalã". În realitate, ele sunt pasaje de meditaþie filosoficã. Substratul þine de o analizã amãnunþitã asupra caracterelor umane ale acelei epoci.

Caroline Meeber, fatã sãrmanã de la þarã (Columbia City, America), înfruntã la doar 18 ani viaþa la oraº, având cu ea doar o traistã cu vise ºi dorinþe. Destinaþia ei este Chicago, al doilea oraº ca importanþã dupã New York. Se duce sã-ºi gãseascã o slujbã, stând cu chirie la sora mai mare, Minnie Hanson, cu soþ ºi copii, din Van Bureen Street. Acþiunea se petrece începând cu august 1889. Acest an este un indiciu important ce determinã caracteristicile ºi moravurile societãþii epocii. <strong>"În 1889, Chicago avea acele perspective specifice de creºtere care justificau asemenea cãlãtorii aventuroase chiar din partea unor fete tinere. Condiþiile comerciale favorabile - în continuã dezvoltare - îi dãdeau o faimã larg rãspânditã, fãcând din el un uriaº magnet. Era un oraº de peste cinci sute de mii de locuitori, cu ambiþiile, îndrãzneala ºi activitatea unei metropole de un milion de locuitori. Pretutindeni se auzea zgomotul ciocanului pe cale sã înalþe clãdiri noi. Industrii mari se stabileau în oraº. Marile companii de cale feratã, liniile de tramvai se extinseserã..." </strong>.
Pe tren înspre Chicago, Carrie îl întâlneºte pe Drouet, voiajor comercial de profesie, un tânãr galant, simpatic, sociabil, cuceritor, nu neapãrat tipul intelectualului. Mai degrabã, spiritual ºi egocentric. Starea de fericire pe care i-o insuflã tânãrul se topeºte treptat în atmosfera austerã a familiei surorii ei. Spiritul ei libertin, deschis spre distracþiile ºi tentaþiile oraºului este înfrânat cu brutalitate de neînþelegerea acestor oameni pentru risipã. Ei trãiesc într-o lume a muncii, a programului ºi a veºnicei rezerve, total opuse caracterului spontan al lui Carrie.

Spiritul analizator al lui Dreiser pãtrunde în adâncimile acestor lumi: Drouet era <strong>"tipul voiajorului comercial, categorie care începuse sã fie poreclitã în argoul epocii: "pisãlog". I se mai adaugã ºi "craidon", epitet rãspândit pe la 1880 ºi care evoca perfect tipul bãrbatului ce cãuta sã stârneascã, prin îmbrãcãminte sau purtãri, admiraþia tinerelor femei sensibile." </strong>Nu va fi deci de mirare cã acest gentilom, cavaler al Vestului, va "cuceri (temporar)" inima fetei cu doar 10 dolari ce i-au rãscumpãrat primele nevoi resimþite la odiosul loc de muncã al clasei inferioare (se angajase într-o fabricã de confecþionat pantofi bãrbãteºti, femeile lucrau laolaltã cu bãrbaþii, limbajul lor colorat ºi agresiv, gesturile ca piºcãturi sau ocheade o ofensau pe Carrie, reprezentantã a clasei mijlocii care nu cunoscuse în inocenþa ei de la þarã un astfel de comportament orãºãnesc), ºi va fugi din casa surorii sale, unde simþi <strong>"cã viaþa curgea fãrã vlagã, sãrãcãcioasã ºi mãrginitã...".</strong>


Hurstwood, o altã figurã proeminentã a romanului, este tipul omului bun la toate, iubit de toþi ºi invidiat în aceeaºi mãsurã. Funcþia de director îi oferea o avere considerabilã. Caracterul sãu sensibil la detalii, atât în ceea ce privea gãtirea sa personalã, purta haine care plãceau ochiului, cât ºi cu privire la cele mai noi evenimente mondene sau vieþile private ale amicilor îi conferea siguranþa unui viitor inatacabil<strong>. "ªtia sã facã impresie bunã. Avea o scarã subtil gradatã de cordialitate ºi prietenie. Era plin de tact profesional. Într-un cuvânt era un exemplar cît se poate de acceptabil din marea clasã superioarã americanã, întâia treaptã sub cei extrem de bogaþi..." </strong>Hurstwood ºi Drouet se înþelegeau în mãsura în care acest voiajor comercial era inteligent, dar îndeajuns de dedesubtul inteligenþei directorului pentru ca acesta din urmã sã-ºi menþinã prietenia fãrã a se simþi lezat de superioritatea altcuiva, iar voiajorul în mãsura în care se simþea plin de gratitudine faþã de atenþia pe care i-o acorda acest gentilom din lumea bunã.

Dreiser dovedeºte în acest roman circularitatea viciului zeilor olimpieni: Hurstwood, un idol, aproape un zeu, cu o viaþã similarã perfecþiunii cade în capcana dragostei, în seara când invitat de Drouet la cinã o cunoaºte pe frumoasa Carrie, recomandatã ca "soþia domnului", deºi nu s-au cãsãtorit, Carrie a rãmas alãturi de salvatorul ei mai mult din recunoºtinþã faþã de bunãtatea de care dãduse dovadã, de a o culege de pe strãzile sãrãciei ºi vulgaritãþii, ea îºi transformase frumuseþea naturalã într-o armã, utilizându-ºi timpul liber pentru a se interesa de micile secrete femeieºti. Cunoscându-l pe Hurstwood, ºi comparându-l cu Drouet, în mintea ei s-a nãscut o nouã treaptã dupã care inima ei tânjea, superioritatea unei stele mai luminoase o lãsa în umbra pe cea mai puþin strãlucitoare.

Romanþa celor doi se naºte din nevoia inimii de a avea ce nu deþine, amândoi se îndreaptã spre idealul lor de frumuseþe, cãutând ceea ce nu vor gãsi niciodatã. Escapadele lor nu rãmân nesemnalate mult timp, soldându-se pe de o parte cu pãrãsirea ºi divorþul, se ajunge în punctul decãderii, o decãdere fãrã stavile, fãrã opreliºti, într-o genune care nu mai are capãt. Furtul banilor companiei Moy &amp; Fitzgerald, fuga la Detroit, Montreal, în fine la New York, greva funcþionarilor de la tramvaie, mizeria, negãsirea unui loc de muncã, toate duc la un final tragic: sinuciderea lui Hurstwood. Carrie pe de altã parte se debaraseazã de el ºi urmãreºte un nou vis, devine un fluture al teatrului, recunoscutã ºi apreciatã, dar nici aici ea nu va gãsi ce cautã...

<strong>"</strong><strong>O, Carrie, Carrie! O, strãduinþi oarbe ale inimii omeneºti! Înainte, înainte, încotro nãzuieºte inima ºi încotro o cãlãuzeºte frumuseþea, într-acolo se îndreaptã. Aflã darã cã tu una nu vei cunoaºte îmbuibarea ºi nici mulþumirea. Lîngã fereastrã, visând, în balansoarul tãu, îþi vei urmãri dorurile, în singurãtate. Lîngã fereastrã, în balansoarul tãu, visa-vei o fericire pe care poate niciodatã nu o vei simþi."</strong>
<p>O carte pe care v-o recomand cu drag. O carte care meritã cititã!</p>]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-84.html Mon, 21 Jun 2010 13:25:45 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-84.html Prima faza a evolutiei unei persoane: copilaria. De ea se leaga amintiri putine, deoarece se sterg intre timp sau nu avem constiinta amintirii. Topogane, sotron, v-ati ascunselea, prinselea, nenumarate jocuri despre care putem povesti ore intregi. Din copilarie nu avem amintiri propriu-zise, dar avem imagini din care cream lumea asa cum ne-o inchipuim noi. Si cand le prezentam de ce nu le-am crede? La urma urmei minciuna sau produsul imaginatiei(sa nu fiu asa brutala) ca sa fie verosimile trebuie sa aiba drept cadru adevarul. As putea umple pagini intregi despre minunata mea copilarie doar din fragmente de imagini si din spusele parintilor mei, dar sincer nu-mi amintesc mai deloc cum era atunci, daca au fost "anii mei de aur" si daca imi doresc cu tot dinadinsul sa ma reintorc la ei. De fapt, metafora "anii de aur ai copilariei" este o sintagma creata de adulti pentru a valorifica nu urletele de la miezul noptii, scutecele schimbate fara chef sau sensibilitatea atat de mare, cat pentru simbolul pe care il reprezinta: puritate, inocenta si in special...TOATA VIATA INAINTE!!!

Adultii nu vor sa se reintoarca la copilarie ci la ideea copilariei!

A doua faza: adolescenta! La care m-as intoarce si eu. Omuletul creste, capata o personalitate, un caracter definit, devine o persoana cu opinii, vointa, sentiment, constiinta. Incepe sa-si asume responsabilitati. Devine mai independent, paradoxal libertatea sa scade (invers proportional cu cresterea responsabilitatilor), dar ii ramane o rezerva suficienta sa se distreze, sa nu se gandeasca la facturi, la criza economica a lumii sau la caderea Guvernului, ci la acneea tratata cu creme, la intalnirea de la ora 6 cu cel/cea mai tare tip/tipa din scoala, la activitati extrascolare de genul camapaniilor AntiDrog, AntiAvort, de Promovare a Valorilor etc. La aceasta varsta ne permitem inca sa visam si sa speram. Nu. M-am exprimat gresit. Si adultii mai viseaza si spera, dar noi adolescentii (in plus) mai si credem in visele noastre. Credem ca putem schimba lumea. Si e atat de frumos sa credem, aproape reusim, dar vine...

A treia faza: intermediara intre adolescenta si maturitate. In aceasta faza visele noastre sunt spulberate de realitatea inconjuratoare. Implinim 18ani, suntem majori. Gata cu copilariile. Ne traim viata, nu? Votam. Din auzite sau la nimereala, nu ne gandim ca un singur vot conteaza. Dar daca asa gandesc toti care voteaza pentru prima data? Totusi sa nu trecem in sfera supozitiilor. Facem o facultate(daca o facem) si observam ca responsabilitatile cresc direct proportional cu replicile parintilor de genul: "Esti la facultate! De acum te descurci singur!" Adevarul e ca ai crescut. Nu mai poti fi o povara. Trebuie sa-ti iei zborul, si realizezi ca nu stii sa zbori. Inca un pic si te angajezi. Ti se cere iar si iar responsabilitate(=sobrietate si seriozitate la locul de munca). Trece timpul, iar tu uiti sa zambesti. Ai trecut in sfera adultilor. La volanul masinii, prins in trafic, fumezi sictirit o tigara, pe cealalta parte a strazii niste copii bat o minge. Unde ai prefera sa fii? In trafic sau acolo intre mititei?

"- Tu ce vrei sa faci in viata?
- Stii cantecul ala: Daca cineva prinde pe cineva venind prin secara? Mi-ar placea...
- E "Daca cineva se intalneste cu cineva venind prin secara."
- In fine, imi tot imaginez o multime de copii care joaca un joc intr-un lan intins de secara Mii de copilasi si nimeni prin preajma - nimeni mare, vreau sa spun - in afara de mine. Si eu stau in picioare pe buza unei stanci scrintite. Ce am de facut? trebuie sa prind pe oricine ar trece dincolo de stanca. Adica, daca alearga si nu se uita pe unde merg, trebuie sa apar de undeva si sa ii prind. As sta de veghe in lanul de secara si-atat..."

(De Veghe in lanul de secara, J.D.Salinger)]]> Prima faza a evolutiei unei persoane: copilaria. De ea se leaga amintiri putine, deoarece se sterg intre timp sau nu avem constiinta amintirii. Topogane, sotron, v-ati ascunselea, prinselea, nenumarate jocuri despre care putem povesti ore intregi. Din copilarie nu avem amintiri propriu-zise, dar avem imagini din care cream lumea asa cum ne-o inchipuim noi. Si cand le prezentam de ce nu le-am crede? La urma urmei minciuna sau produsul imaginatiei(sa nu fiu asa brutala) ca sa fie verosimile trebuie sa aiba drept cadru adevarul. As putea umple pagini intregi despre minunata mea copilarie doar din fragmente de imagini si din spusele parintilor mei, dar sincer nu-mi amintesc mai deloc cum era atunci, daca au fost "anii mei de aur" si daca imi doresc cu tot dinadinsul sa ma reintorc la ei. De fapt, metafora "anii de aur ai copilariei" este o sintagma creata de adulti pentru a valorifica nu urletele de la miezul noptii, scutecele schimbate fara chef sau sensibilitatea atat de mare, cat pentru simbolul pe care il reprezinta: puritate, inocenta si in special...TOATA VIATA INAINTE!!!

Adultii nu vor sa se reintoarca la copilarie ci la ideea copilariei!

A doua faza: adolescenta! La care m-as intoarce si eu. Omuletul creste, capata o personalitate, un caracter definit, devine o persoana cu opinii, vointa, sentiment, constiinta. Incepe sa-si asume responsabilitati. Devine mai independent, paradoxal libertatea sa scade (invers proportional cu cresterea responsabilitatilor), dar ii ramane o rezerva suficienta sa se distreze, sa nu se gandeasca la facturi, la criza economica a lumii sau la caderea Guvernului, ci la acneea tratata cu creme, la intalnirea de la ora 6 cu cel/cea mai tare tip/tipa din scoala, la activitati extrascolare de genul camapaniilor AntiDrog, AntiAvort, de Promovare a Valorilor etc. La aceasta varsta ne permitem inca sa visam si sa speram. Nu. M-am exprimat gresit. Si adultii mai viseaza si spera, dar noi adolescentii (in plus) mai si credem in visele noastre. Credem ca putem schimba lumea. Si e atat de frumos sa credem, aproape reusim, dar vine...

A treia faza: intermediara intre adolescenta si maturitate. In aceasta faza visele noastre sunt spulberate de realitatea inconjuratoare. Implinim 18ani, suntem majori. Gata cu copilariile. Ne traim viata, nu? Votam. Din auzite sau la nimereala, nu ne gandim ca un singur vot conteaza. Dar daca asa gandesc toti care voteaza pentru prima data? Totusi sa nu trecem in sfera supozitiilor. Facem o facultate(daca o facem) si observam ca responsabilitatile cresc direct proportional cu replicile parintilor de genul: "Esti la facultate! De acum te descurci singur!" Adevarul e ca ai crescut. Nu mai poti fi o povara. Trebuie sa-ti iei zborul, si realizezi ca nu stii sa zbori. Inca un pic si te angajezi. Ti se cere iar si iar responsabilitate(=sobrietate si seriozitate la locul de munca). Trece timpul, iar tu uiti sa zambesti. Ai trecut in sfera adultilor. La volanul masinii, prins in trafic, fumezi sictirit o tigara, pe cealalta parte a strazii niste copii bat o minge. Unde ai prefera sa fii? In trafic sau acolo intre mititei?

"- Tu ce vrei sa faci in viata?
- Stii cantecul ala: Daca cineva prinde pe cineva venind prin secara? Mi-ar placea...
- E "Daca cineva se intalneste cu cineva venind prin secara."
- In fine, imi tot imaginez o multime de copii care joaca un joc intr-un lan intins de secara Mii de copilasi si nimeni prin preajma - nimeni mare, vreau sa spun - in afara de mine. Si eu stau in picioare pe buza unei stanci scrintite. Ce am de facut? trebuie sa prind pe oricine ar trece dincolo de stanca. Adica, daca alearga si nu se uita pe unde merg, trebuie sa apar de undeva si sa ii prind. As sta de veghe in lanul de secara si-atat..."

(De Veghe in lanul de secara, J.D.Salinger)]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-82.html Mon, 21 Jun 2010 13:20:35 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-82.html
Inainte sa ma pronunt, il citez pe Albert Einstein:

"Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate aparea pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese."

"Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte. In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi fara a ramane . Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei."

"Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii. Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. In perioada crizei infloreste ce-i mai bun in fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere."

"Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului."

"In loc de toate acestea mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi ."

De ce l-am citat pe Albert Einstein? El a trait in alta epoca. Totusi si operele lui Caragiale apartin unei alte epoci dar par scoase din mantia politicii actuale. Fiindca noi evoluam, pe orice plan, dar pastram primatul sentimentelor noastre care si-au schimbat poate doar modul de manifestare in ton cu "timpurile" noi. Prostia a ramas aceeasi, lenea a ramas aceeasi, indiferenta, mojicia, nerusinarea si toate celelalte. De-a lungul istoriei omul a jucat aceeasi comedie la nesfarsit, si nu s-a plictisit inca.

Asa incep citatele(pe care le-am ales): "Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru...". Politicienii in vremuri de criza se reintorc la copilarie, recita "poeziile", mereu aceleasi, in fata spectatorilor care se scobesc in nas. Unul trage un mic part, nimeni nu aude, sunt prea inflacarati de promisiunile celor de pe scena. Unul trimite un SMS, intrebandu-se "Cu cine sa votez?". Bineinteles cu cel care recita mai bine. Oamenii s-au obisnuit cu banda asta stricata care o ia de la inceput.

Cat e cald si bine, "fiecare vant e o mangaiere", racoreste, insenineaza. Dar cand vine greul, iarna, vantul taie, sfasie. Desi multi isi doresc doar soare si caldura, ar trebui sa inteleaga ca pana si soarele binefacator arde si calcineaza. "Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii." De cand a cazut Romania in aceste doua gropi abisale? Poate din 1989 si inainte. Romania a luptat mult (de cand cu slabirea puterii otomane si rusesti - revolutia lui Tudor Vladimirescu 1821, revolutia pasoptista 1848-1849), poate cel mai mult dupa ce a venit Cuza la putere, cand a inteles in sfarsit ca ideea unitatii nationale e posibila incepand cu unirea de la 1859 dintre Moldova si Tara Romaneasca, au urmat numeroase reforme (exemple: patru ani de invatamant gratuit si obligatoriu, pana la reforma lui Cuza trei sferturi din Romania era analfabeta; secularizarea averilor manastiresti, improprietarirea taranilor etc.), a urmat domnia infloritoare a lui Carol I, lupta de independenta 1877, regatul incepand cu 1881, Primul Razboi Mondial, si unirea de la 1918, al Doilea Razboi Mondial si Rastignirea Romaniei de la 1940 in urma Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop).

Dupa atata lupta cum sa nu oboseasca un popor? Nu e o aparare, dar nu se poate sa nu-mi fie mila de un popor care sufera de insomnie si-si doreste cel mai mult un calmant care sa-l adoarma: acest calmant a venit sub forma comunismului. Iar timp de mai bine de 40 ani Romania a dormit extenuata. Comunismul a fost un hot priceput, dar in 1989 a spart un pahar...si a retrezit o tara care a devenit democrata. Ma veti intreba: daca tara s-a trezit cum de inca a dormit 20 ani? Va contrazic, nu doarme, doar e amortita, traieste in umbra evenimentelor din trecut, nu se poate elibera de amintirile acelor ani de lupta care o inlantuie.

"Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului." Romanii nu mai vor sa se confomeze si de asta vorbesc de criza, o dezbat, o comenteaza. Doar ca dupa atatia ani de tacere nu stiu ce cuvinte sa aleaga, ataca stangaci, nimeresc pe alaturi.

"In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi."

La ultimul citat, fiecare e liber sa traga singur concluziile de rigoare...

Nu ma pot abtine, trebuie sa precizez: Si cand Albert Einstein spune "sa muncim" nu spune sa ne resemnam la sudoarea unei zile pe camp, finalizata cu ciosvarta aruncata drept multumire de conducere, inseamna sa ne croim un drum...]]>
Inainte sa ma pronunt, il citez pe Albert Einstein:

"Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate aparea pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese."

"Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte. In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi fara a ramane . Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei."

"Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii. Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. In perioada crizei infloreste ce-i mai bun in fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere."

"Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului."

"In loc de toate acestea mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi ."

De ce l-am citat pe Albert Einstein? El a trait in alta epoca. Totusi si operele lui Caragiale apartin unei alte epoci dar par scoase din mantia politicii actuale. Fiindca noi evoluam, pe orice plan, dar pastram primatul sentimentelor noastre care si-au schimbat poate doar modul de manifestare in ton cu "timpurile" noi. Prostia a ramas aceeasi, lenea a ramas aceeasi, indiferenta, mojicia, nerusinarea si toate celelalte. De-a lungul istoriei omul a jucat aceeasi comedie la nesfarsit, si nu s-a plictisit inca.

Asa incep citatele(pe care le-am ales): "Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru...". Politicienii in vremuri de criza se reintorc la copilarie, recita "poeziile", mereu aceleasi, in fata spectatorilor care se scobesc in nas. Unul trage un mic part, nimeni nu aude, sunt prea inflacarati de promisiunile celor de pe scena. Unul trimite un SMS, intrebandu-se "Cu cine sa votez?". Bineinteles cu cel care recita mai bine. Oamenii s-au obisnuit cu banda asta stricata care o ia de la inceput.

Cat e cald si bine, "fiecare vant e o mangaiere", racoreste, insenineaza. Dar cand vine greul, iarna, vantul taie, sfasie. Desi multi isi doresc doar soare si caldura, ar trebui sa inteleaga ca pana si soarele binefacator arde si calcineaza. "Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii." De cand a cazut Romania in aceste doua gropi abisale? Poate din 1989 si inainte. Romania a luptat mult (de cand cu slabirea puterii otomane si rusesti - revolutia lui Tudor Vladimirescu 1821, revolutia pasoptista 1848-1849), poate cel mai mult dupa ce a venit Cuza la putere, cand a inteles in sfarsit ca ideea unitatii nationale e posibila incepand cu unirea de la 1859 dintre Moldova si Tara Romaneasca, au urmat numeroase reforme (exemple: patru ani de invatamant gratuit si obligatoriu, pana la reforma lui Cuza trei sferturi din Romania era analfabeta; secularizarea averilor manastiresti, improprietarirea taranilor etc.), a urmat domnia infloritoare a lui Carol I, lupta de independenta 1877, regatul incepand cu 1881, Primul Razboi Mondial, si unirea de la 1918, al Doilea Razboi Mondial si Rastignirea Romaniei de la 1940 in urma Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop).

Dupa atata lupta cum sa nu oboseasca un popor? Nu e o aparare, dar nu se poate sa nu-mi fie mila de un popor care sufera de insomnie si-si doreste cel mai mult un calmant care sa-l adoarma: acest calmant a venit sub forma comunismului. Iar timp de mai bine de 40 ani Romania a dormit extenuata. Comunismul a fost un hot priceput, dar in 1989 a spart un pahar...si a retrezit o tara care a devenit democrata. Ma veti intreba: daca tara s-a trezit cum de inca a dormit 20 ani? Va contrazic, nu doarme, doar e amortita, traieste in umbra evenimentelor din trecut, nu se poate elibera de amintirile acelor ani de lupta care o inlantuie.

"Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului." Romanii nu mai vor sa se confomeze si de asta vorbesc de criza, o dezbat, o comenteaza. Doar ca dupa atatia ani de tacere nu stiu ce cuvinte sa aleaga, ataca stangaci, nimeresc pe alaturi.

"In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi."

La ultimul citat, fiecare e liber sa traga singur concluziile de rigoare...

Nu ma pot abtine, trebuie sa precizez: Si cand Albert Einstein spune "sa muncim" nu spune sa ne resemnam la sudoarea unei zile pe camp, finalizata cu ciosvarta aruncata drept multumire de conducere, inseamna sa ne croim un drum...]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-83.html Mon, 21 Jun 2010 13:19:10 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-83.html
Inainte sa ma pronunt, il citez pe Albert Einstein:

"Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate aparea pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese."

"Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte. In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi fara a ramane . Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei."

"Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii. Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. In perioada crizei infloreste ce-i mai bun in fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere."

"Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului."

"In loc de toate acestea mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi ."

De ce l-am citat pe Albert Einstein? El a trait in alta epoca. Totusi si operele lui Caragiale apartin unei alte epoci dar par scoase din mantia politicii actuale. Fiindca noi evoluam, pe orice plan, dar pastram primatul sentimentelor noastre care si-au schimbat poate doar modul de manifestare in ton cu "timpurile" noi. Prostia a ramas aceeasi, lenea a ramas aceeasi, indiferenta, mojicia, nerusinarea si toate celelalte. De-a lungul istoriei omul a jucat aceeasi comedie la nesfarsit, si nu s-a plictisit inca.

Asa incep citatele(pe care le-am ales): "Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru...". Politicienii in vremuri de criza se reintorc la copilarie, recita "poeziile", mereu aceleasi, in fata spectatorilor care se scobesc in nas. Unul trage un mic part, nimeni nu aude, sunt prea inflacarati de promisiunile celor de pe scena. Unul trimite un SMS, intrebandu-se "Cu cine sa votez?". Bineinteles cu cel care recita mai bine. Oamenii s-au obisnuit cu banda asta stricata care o ia de la inceput.

Cat e cald si bine, "fiecare vant e o mangaiere", racoreste, insenineaza. Dar cand vine greul, iarna, vantul taie, sfasie. Desi multi isi doresc doar soare si caldura, ar trebui sa inteleaga ca pana si soarele binefacator arde si calcineaza. "Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii." De cand a cazut Romania in aceste doua gropi abisale? Poate din 1989 si inainte. Romania a luptat mult (de cand cu slabirea puterii otomane si rusesti - revolutia lui Tudor Vladimirescu 1821, revolutia pasoptista 1848-1849), poate cel mai mult dupa ce a venit Cuza la putere, cand a inteles in sfarsit ca ideea unitatii nationale e posibila incepand cu unirea de la 1859 dintre Moldova si Tara Romaneasca, au urmat numeroase reforme (exemple: patru ani de invatamant gratuit si obligatoriu, pana la reforma lui Cuza trei sferturi din Romania era analfabeta; secularizarea averilor manastiresti, improprietarirea taranilor etc.), a urmat domnia infloritoare a lui Carol I, lupta de independenta 1877, regatul incepand cu 1881, Primul Razboi Mondial, si unirea de la 1918, al Doilea Razboi Mondial si Rastignirea Romaniei de la 1940 in urma Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop).

Dupa atata lupta cum sa nu oboseasca un popor? Nu e o aparare, dar nu se poate sa nu-mi fie mila de un popor care sufera de insomnie si-si doreste cel mai mult un calmant care sa-l adoarma: acest calmant a venit sub forma comunismului. Iar timp de mai bine de 40 ani Romania a dormit extenuata. Comunismul a fost un hot priceput, dar in 1989 a spart un pahar...si a retrezit o tara care a devenit democrata. Ma veti intreba: daca tara s-a trezit cum de inca a dormit 20 ani? Va contrazic, nu doarme, doar e amortita, traieste in umbra evenimentelor din trecut, nu se poate elibera de amintirile acelor ani de lupta care o inlantuie.

"Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului." Romanii nu mai vor sa se confomeze si de asta vorbesc de criza, o dezbat, o comenteaza. Doar ca dupa atatia ani de tacere nu stiu ce cuvinte sa aleaga, ataca stangaci, nimeresc pe alaturi.

"In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi."

La ultimul citat, fiecare e liber sa traga singur concluziile de rigoare...

Nu ma pot abtine, trebuie sa precizez: Si cand Albert Einstein spune "sa muncim" nu spune sa ne resemnam la sudoarea unei zile pe camp, finalizata cu ciosvarta aruncata drept multumire de conducere, inseamna sa ne croim un drum...]]>
Inainte sa ma pronunt, il citez pe Albert Einstein:

"Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate aparea pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese."

"Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte. In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi fara a ramane . Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei."

"Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii. Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. In perioada crizei infloreste ce-i mai bun in fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere."

"Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului."

"In loc de toate acestea mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi ."

De ce l-am citat pe Albert Einstein? El a trait in alta epoca. Totusi si operele lui Caragiale apartin unei alte epoci dar par scoase din mantia politicii actuale. Fiindca noi evoluam, pe orice plan, dar pastram primatul sentimentelor noastre care si-au schimbat poate doar modul de manifestare in ton cu "timpurile" noi. Prostia a ramas aceeasi, lenea a ramas aceeasi, indiferenta, mojicia, nerusinarea si toate celelalte. De-a lungul istoriei omul a jucat aceeasi comedie la nesfarsit, si nu s-a plictisit inca.

Asa incep citatele(pe care le-am ales): "Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru...". Politicienii in vremuri de criza se reintorc la copilarie, recita "poeziile", mereu aceleasi, in fata spectatorilor care se scobesc in nas. Unul trage un mic part, nimeni nu aude, sunt prea inflacarati de promisiunile celor de pe scena. Unul trimite un SMS, intrebandu-se "Cu cine sa votez?". Bineinteles cu cel care recita mai bine. Oamenii s-au obisnuit cu banda asta stricata care o ia de la inceput.

Cat e cald si bine, "fiecare vant e o mangaiere", racoreste, insenineaza. Dar cand vine greul, iarna, vantul taie, sfasie. Desi multi isi doresc doar soare si caldura, ar trebui sa inteleaga ca pana si soarele binefacator arde si calcineaza. "Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii." De cand a cazut Romania in aceste doua gropi abisale? Poate din 1989 si inainte. Romania a luptat mult (de cand cu slabirea puterii otomane si rusesti - revolutia lui Tudor Vladimirescu 1821, revolutia pasoptista 1848-1849), poate cel mai mult dupa ce a venit Cuza la putere, cand a inteles in sfarsit ca ideea unitatii nationale e posibila incepand cu unirea de la 1859 dintre Moldova si Tara Romaneasca, au urmat numeroase reforme (exemple: patru ani de invatamant gratuit si obligatoriu, pana la reforma lui Cuza trei sferturi din Romania era analfabeta; secularizarea averilor manastiresti, improprietarirea taranilor etc.), a urmat domnia infloritoare a lui Carol I, lupta de independenta 1877, regatul incepand cu 1881, Primul Razboi Mondial, si unirea de la 1918, al Doilea Razboi Mondial si Rastignirea Romaniei de la 1940 in urma Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop).

Dupa atata lupta cum sa nu oboseasca un popor? Nu e o aparare, dar nu se poate sa nu-mi fie mila de un popor care sufera de insomnie si-si doreste cel mai mult un calmant care sa-l adoarma: acest calmant a venit sub forma comunismului. Iar timp de mai bine de 40 ani Romania a dormit extenuata. Comunismul a fost un hot priceput, dar in 1989 a spart un pahar...si a retrezit o tara care a devenit democrata. Ma veti intreba: daca tara s-a trezit cum de inca a dormit 20 ani? Va contrazic, nu doarme, doar e amortita, traieste in umbra evenimentelor din trecut, nu se poate elibera de amintirile acelor ani de lupta care o inlantuie.

"Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului." Romanii nu mai vor sa se confomeze si de asta vorbesc de criza, o dezbat, o comenteaza. Doar ca dupa atatia ani de tacere nu stiu ce cuvinte sa aleaga, ataca stangaci, nimeresc pe alaturi.

"In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi."

La ultimul citat, fiecare e liber sa traga singur concluziile de rigoare...

Nu ma pot abtine, trebuie sa precizez: Si cand Albert Einstein spune "sa muncim" nu spune sa ne resemnam la sudoarea unei zile pe camp, finalizata cu ciosvarta aruncata drept multumire de conducere, inseamna sa ne croim un drum...]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-70.html Thu, 01 Apr 2010 22:19:29 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-70.html

Am trecut prin acomodari, prin clipe in care am simtit ca nu ni se da voie sa respiram, dar le-am depasit.


Azi, dintr-un motiv pe care nu pot sa mi-l explic, dor, instinct sau pura intamplare, mi-am dorit sa recitesc toate conversatiile noastre si credeti-ma am simtit nevoia sa vorbim, sa fim din nou aici, toti, sa ne certam , sa schimbam opinii , sa confruntam idei...orice dar nu aceasta letargie...ceva a murit de cand nu am mai intrat aici si eu vreau sa invie...dar nu pot fara voi...

Colegi, e o chemare! unde v-ati ascuns?

Ati uitat cate promisiuni vagi sau in gluma sau serioase am lasat neincheiate??

1-sectiunea Palavre, subsectiunea Pentru cei plecati afara, articol: S-au intors acasa!...Kitsana ne-ai promis ca ne povestesti cum a fost in vacanta...ai facut-o pe blog...vrem si aici

2-sectiunea Arta, cultura..., subsectiunea Educatie si invatamant, articol: Admitere 2009. spuneam ca o sa mergem sa vizitam profii...am facut-o, dar nu am apucat sa o facemin grup...poate dupa Paste...

3-saniusul de la relaxare palavre il lasam pe la anul ca primavara a avut rabdare dar noi nu ne-am decis mai repede 

4-nu am mai avut timp sa vorbim de relaxare, se simte stresul printre randuri

5-si cel mai important e ca nu am mai scris nimic in coltul literar...ce s-a intamplat cu entuziasmul nostru?? si cat de frumos schimbam intre noi fraze mestesugite, metafore incantatoare...adevaru e ca ne-a mai tampit si liceul...ei spun ca noi suntem niste copii puerili cand ar trebui sa ne comportam ca niste oameni mari seriosi, dar eu am refuzat sa renunt la puerilitatea mea copilaroasa...m-au schimbat doar timpul si experientele, dar ei nu au putut, indiferent de ce au spus eu am continuat sa creez ce am crezut eu ca e bine...voi ce asteptati? sa va pierdeti printre pesimistii acestei lumi care nu stie sa viseze???]]>

Am trecut prin acomodari, prin clipe in care am simtit ca nu ni se da voie sa respiram, dar le-am depasit.


Azi, dintr-un motiv pe care nu pot sa mi-l explic, dor, instinct sau pura intamplare, mi-am dorit sa recitesc toate conversatiile noastre si credeti-ma am simtit nevoia sa vorbim, sa fim din nou aici, toti, sa ne certam , sa schimbam opinii , sa confruntam idei...orice dar nu aceasta letargie...ceva a murit de cand nu am mai intrat aici si eu vreau sa invie...dar nu pot fara voi...

Colegi, e o chemare! unde v-ati ascuns?

Ati uitat cate promisiuni vagi sau in gluma sau serioase am lasat neincheiate??

1-sectiunea Palavre, subsectiunea Pentru cei plecati afara, articol: S-au intors acasa!...Kitsana ne-ai promis ca ne povestesti cum a fost in vacanta...ai facut-o pe blog...vrem si aici

2-sectiunea Arta, cultura..., subsectiunea Educatie si invatamant, articol: Admitere 2009. spuneam ca o sa mergem sa vizitam profii...am facut-o, dar nu am apucat sa o facemin grup...poate dupa Paste...

3-saniusul de la relaxare palavre il lasam pe la anul ca primavara a avut rabdare dar noi nu ne-am decis mai repede 

4-nu am mai avut timp sa vorbim de relaxare, se simte stresul printre randuri

5-si cel mai important e ca nu am mai scris nimic in coltul literar...ce s-a intamplat cu entuziasmul nostru?? si cat de frumos schimbam intre noi fraze mestesugite, metafore incantatoare...adevaru e ca ne-a mai tampit si liceul...ei spun ca noi suntem niste copii puerili cand ar trebui sa ne comportam ca niste oameni mari seriosi, dar eu am refuzat sa renunt la puerilitatea mea copilaroasa...m-au schimbat doar timpul si experientele, dar ei nu au putut, indiferent de ce au spus eu am continuat sa creez ce am crezut eu ca e bine...voi ce asteptati? sa va pierdeti printre pesimistii acestei lumi care nu stie sa viseze???]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-79.html Sat, 09 Jan 2010 21:14:19 +0200 http://www.dofteana.ro/forum/thread-79.html Daca nu aveti posibilitatea de a trece in format digital fotografiile putem noi face asta.
Va rugam sa ne contactati pe email : contact@dofteana.ro
Multumim.]]> Daca nu aveti posibilitatea de a trece in format digital fotografiile putem noi face asta.
Va rugam sa ne contactati pe email : contact@dofteana.ro
Multumim.]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-78.html Fri, 01 Jan 2010 12:07:59 +0200 http://www.dofteana.ro/forum/thread-78.html
Când clopotele vor suna,
Vestind cã anul s-a sfârºit,
Prin crengi de brad ºi fulgi de nea
Eu îþi uraz din partea mea:
"UN AN NOU FERICIT!"
Atunci luminile s-aprind
ªi micul clopot de argint
Cu clinchet viu va rãsuna,
ªoptindu-þi blând din partea mea:
"LA MULÞI ANI FERICIÞI!

http://3.bp.blogspot.com/__IBDqMeIqEY/Sz...i+ani1.htm]]>
Când clopotele vor suna,
Vestind cã anul s-a sfârºit,
Prin crengi de brad ºi fulgi de nea
Eu îþi uraz din partea mea:
"UN AN NOU FERICIT!"
Atunci luminile s-aprind
ªi micul clopot de argint
Cu clinchet viu va rãsuna,
ªoptindu-þi blând din partea mea:
"LA MULÞI ANI FERICIÞI!

http://3.bp.blogspot.com/__IBDqMeIqEY/Sz...i+ani1.htm]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-77.html Sat, 19 Dec 2009 12:54:29 +0200 http://www.dofteana.ro/forum/thread-77.html Ca tot veni vacanta, ca tot veni iarna, ca tot avem timp liber si mai suntem si acasa (cred)...ce ziceti de un sanius??]]> Ca tot veni vacanta, ca tot veni iarna, ca tot avem timp liber si mai suntem si acasa (cred)...ce ziceti de un sanius??]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-76.html Sat, 10 Oct 2009 12:20:00 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-76.html

Si a doua veste buna este ca “Echipa nationala a Romaniei a obtinut medalia de aur la Campionatul Mondial de Scrima, care se desfasoara in Antalya (Turcia), dupa ce a trecut in ultimul act de Italia cu scorul de 45-44, dupa o partida cu accente dramatice.” ;D]]>

Si a doua veste buna este ca “Echipa nationala a Romaniei a obtinut medalia de aur la Campionatul Mondial de Scrima, care se desfasoara in Antalya (Turcia), dupa ce a trecut in ultimul act de Italia cu scorul de 45-44, dupa o partida cu accente dramatice.” ;D]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-74.html Sat, 10 Oct 2009 12:13:23 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-74.html Astfel libertatea, de pilda, poate fi luata deseori drept dependenta si invers.
Tineretul, si nu numai, suferã de o minunata dependenta de lectura care insa provoacã efectul contrar: libertatea.
In iubire, libertatea duce la o necesitate de dãruire in întregime fiinþei iubite, deci intervine o anumita dependenta, nevoia de a aparþine, dar si de a deþine.
In rãzboi, camarazii devin mai mult decât prieteni. Ei depind unul de celalalt pentru a se apãra, totuºi au libertatea de a acþiona dupã propriile principii, aceasta fiind restrânsa doar de anumite reguli.
Dependenta este cel mai aprig antonim atunci când ea se materializeazã in viciu: tutun, droguri, alcool etc. Acestea inlantuind TRUPUL in lanþurile neputinþei.
In schimb SUFLETUL sau SPIRITUL, nefiind palpabil si direct rãnit de dependenta, are parte de un alt proces: de eliberare.
In lectura, iubire, rãzboi si altele sentimentele se exteriorizeazã si cresc in intensitate, devenind tot mai puternice si mai bogate.
Fiecare experienþa da o noua nuanþa sentimentelor.
Aºadar o picãtura de roua depinde de frunza care o elibereazã, dar si frunza depinde de picãtura libera ce va deveni prizoniera radacinei plantei.]]> Astfel libertatea, de pilda, poate fi luata deseori drept dependenta si invers.
Tineretul, si nu numai, suferã de o minunata dependenta de lectura care insa provoacã efectul contrar: libertatea.
In iubire, libertatea duce la o necesitate de dãruire in întregime fiinþei iubite, deci intervine o anumita dependenta, nevoia de a aparþine, dar si de a deþine.
In rãzboi, camarazii devin mai mult decât prieteni. Ei depind unul de celalalt pentru a se apãra, totuºi au libertatea de a acþiona dupã propriile principii, aceasta fiind restrânsa doar de anumite reguli.
Dependenta este cel mai aprig antonim atunci când ea se materializeazã in viciu: tutun, droguri, alcool etc. Acestea inlantuind TRUPUL in lanþurile neputinþei.
In schimb SUFLETUL sau SPIRITUL, nefiind palpabil si direct rãnit de dependenta, are parte de un alt proces: de eliberare.
In lectura, iubire, rãzboi si altele sentimentele se exteriorizeazã si cresc in intensitate, devenind tot mai puternice si mai bogate.
Fiecare experienþa da o noua nuanþa sentimentelor.
Aºadar o picãtura de roua depinde de frunza care o elibereazã, dar si frunza depinde de picãtura libera ce va deveni prizoniera radacinei plantei.]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-75.html Thu, 08 Oct 2009 18:01:12 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-75.html


ma adresez RAZEI si Lui Flavour]]>


ma adresez RAZEI si Lui Flavour]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-73.html Sun, 20 Sep 2009 14:11:02 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-73.html Azi e 20 septembrie, si atunci era.
Azi e zambet de soare si lumina de fericire, si atunci era.
Atunci era 20 septembrie, dar atunci nu era Duminica, in schimb era bucuria unei Duminici, era chip inocent de curaj, era drum solitar de tren cu rasete zglobii de copii care se indreptau spre un spital.
Atunci era o zi cand colegialitatea si-a gasit casa dulce si somn lin in sufletele unor elevi care mancau seminte pe tren si se indreptau cu voie buna, cu veselie, cu ganduri curate si sincere, cu fructe si suc...spre un coleg de-al lor care isi rupsese piciorul, care statea in spital singur si plictisit, care nu putea veni la scoala si care uitase sa zambeasca dar noi i-am reamintit.


Remember when??? Acum un an de zile, fix in data de 20 septembrie (inca mai am biletul de tren), ne-am dus o clasa sa ne vizitam colegul la spital. A fost prima noastra escapada singuri, fara adulti, fara sa fim pusi de cineva, ideea noastra dusa la capat...si acum desi a trecut prima saptamana din clasa a 9-a, desi am colegi noi si simpatici, nu pot sa nu ma gandesc la vechii mei prieteni care intr-o zi de 20 au hotarat sa reinvie un zambet si au reusit...

La multi ani noua! La multi ani acestei zile...
]]> Azi e 20 septembrie, si atunci era.
Azi e zambet de soare si lumina de fericire, si atunci era.
Atunci era 20 septembrie, dar atunci nu era Duminica, in schimb era bucuria unei Duminici, era chip inocent de curaj, era drum solitar de tren cu rasete zglobii de copii care se indreptau spre un spital.
Atunci era o zi cand colegialitatea si-a gasit casa dulce si somn lin in sufletele unor elevi care mancau seminte pe tren si se indreptau cu voie buna, cu veselie, cu ganduri curate si sincere, cu fructe si suc...spre un coleg de-al lor care isi rupsese piciorul, care statea in spital singur si plictisit, care nu putea veni la scoala si care uitase sa zambeasca dar noi i-am reamintit.


Remember when??? Acum un an de zile, fix in data de 20 septembrie (inca mai am biletul de tren), ne-am dus o clasa sa ne vizitam colegul la spital. A fost prima noastra escapada singuri, fara adulti, fara sa fim pusi de cineva, ideea noastra dusa la capat...si acum desi a trecut prima saptamana din clasa a 9-a, desi am colegi noi si simpatici, nu pot sa nu ma gandesc la vechii mei prieteni care intr-o zi de 20 au hotarat sa reinvie un zambet si au reusit...

La multi ani noua! La multi ani acestei zile...
]]> http://www.dofteana.ro/forum/thread-72.html Sun, 06 Sep 2009 19:39:01 +0300 http://www.dofteana.ro/forum/thread-72.html Sunt derutata rau de tot, incepe de luni 14 septembrie sau de marti 15 septembrie???]]> Sunt derutata rau de tot, incepe de luni 14 septembrie sau de marti 15 septembrie???]]>